Apel disperat al șefului BCE: Orice întârziere în recapitalizarea băncilor va fi dezastruoasă
Jean-Claude Trichet, care se pregătește să părăsească funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut astăzi guvernelor și băncilor centrale din Uniunea Europeană să acționeze la unison și fără întârziere pentru a contracara criza datoriilor suverane care s-a transformat în ultimele săptămâni într-o "criză sistemică".
“Este o chestiune de urgență ca toate autoritățile să acționeze la unison, cu un angajament total pentru apărarea stabilitării financiare”, a spus Trichet în fața Comisiei de Politici Economice și Monetare a Parlamentului European.Șeful BCE a dat un verdict dramatic, care se conturase ca o amenințare încă din ultimele săptămâni: băncile europene trebuie să fie recapitalizate. Și cine să le mai recapitalizeze dacă nu statele. Problema este că multe bănci europene dețin poziții sistemice pe mai multe piețe, iar această interconectare sporește în mod periculos riscul de contagiune.”Deciziile trebuie luate și trebuie luate foarte rapid. Mă aștept ca decizia (de recapitalizare) să fie luată cât mai curând posibil.” Este un apel fără precedent pe care Trichet în lansează guvernelor din Europa, în contextul în care Franța și Germania încă întârzie să iasă pe piață cu marele plan de salvare pe care l-ar fi discutat în weekend.
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026