Anunțul momentului făcut de Alexandru Rafila despre relaxarea măsurilor împotriva pandemiei de COVID-19
„Nu putem aplica niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, că decesele au un trend descendent. După ce zilele trecute au fost peste 100 de…
„Nu putem aplica niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, că decesele au un trend descendent. După ce zilele trecute au fost peste 100 de decese pe zi sau chiar aproape 200, luni sunt 64.
Evoluția numărului de persoane care sunt în AT are „o stabilizare, o creștere ușoară”.
„De asta vă spuneam că nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secțiilor de terapie intensivă începe să scadă în mod susținut. Rămâne să discutăm cu colegii de la Institutul Național de Sănătate Publică, cu alți specialiști, încât să putem să definim exact parametrii după care să putem să luăm decizii în consecință în ceea ce privește reluarea diferitelor tipuri de activități sau renunțarea la unele dintre restricții”, a spus ministrul.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026