Anunț BOMBĂ pentru HALEP: Să spună cine a TRĂDAT-O
Este informația momentului despre Simona Halep, după ce s-a aflat că jucătoarea de tenis din România, suspendată timp de patru ani pentru dopaj, ar putea să câștige o adevărată avere după ce a dat în judecată compania de la care…
Este informația momentului despre Simona Halep, după ce s-a aflat că jucătoarea de tenis din România, suspendată timp de patru ani pentru dopaj, ar putea să câștige o adevărată avere după ce a dat în judecată compania de la care a primit suplimentul contaminat.
Jucătoarea pare că a ținut cont de sfatul primit de la miliardarul Ion Țiriac, acela de a acționa în judecată pe toți cei care au păgubit-o și i-au stricat imaginea. Fostul număr 1 WTA ar avea de încasat sume uriașe, cel puțin st transmite președintele Federație Române de Tenis.
Simona Halep așteaptă reducerea pedepsei și despăgubiri uriașe
Halep pare că a început să se obișnuiască cu suspendarea primită, după ce zilele trecute a participat la un eveniment monden, dar asta nu înseamnă că acceptă pedeapsa de patru ani care practic i-ar distruge cariera și face tot ce îi stă în putință pentru a reduce acest timp în care nu are voie să ajungă pe terenul de tenis, mai ales că a trecut deja mai bine de un an de când a început scandalul.
George Cosac, președintele Federației Române de Tenis (FRT), a explicat recent, la Digi Sport, că Simona Halep va încasa „bani grei”, drept despăgubiri. Șeful FRT este convins că i se va reduce perioada de suspendare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), iar sportivei îi vor fi plătite sume uriașe drept despăgubiri.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026