ANTREPRENORUL PART-TIME. De la 9 la 5, angajat. După 5, antreprenor (II)
Viața este imprevizibilă. Veniturile nu trebuie să fie Lavinia IancuAntreprenoare SUSTENOBIL PR/ODUCTION Angajată: Cadru didactic asociat la ASE București și SNSPA „Muncesc, în medie, aproximativ opt-nouă ore pe zi, uneori mai puțin. Au existat perioade diferite, iar flexibilitatea aceasta m-a…
Viața este imprevizibilă. Veniturile nu trebuie să fie
Lavinia IancuAntreprenoare
SUSTENOBIL PR/ODUCTION
Angajată: Cadru didactic asociat la ASE București și SNSPA
„Muncesc, în medie, aproximativ opt-nouă ore pe zi, uneori mai puțin. Au existat perioade diferite, iar flexibilitatea aceasta m-a ajutat în timpul doctoratului. Unii clienți au înțeles, alții au renunțat la colaborare. Inevitabil, faci un compromis undeva.”
P
Pentru Lavinia Iancu, granița dintre statutul de angajat și cel de antreprenor s-a mutat de mai multe ori în ultimii opt ani. Uneori, jobul a avut ponderea mai mare. Alteori, businessul a trecut în prim-plan. Astăzi, agenția pe care a fondat-o în 2018 generează aproximativ 90% din veniturile sale, însă a păstrat și activitatea universitară, chiar dacă aceasta nu îi aduce câștiguri comparabile. Motivul ține mai puțin de siguranța unui salariu și mai mult de libertatea de a construi un portofoliu de roluri, colaborări și surse de venit. Povestea a început în 2018, când avea 26 de ani, lucra ca social media manager pentru Altex și tocmai își cumpărase un apartament în București. A aplicat, fără ajutorul unui consultant, la programul Start-Up Nation și a înființat SUSTENOBIL PR/ODUCTION, o agenție de PR, project management și product management. Nu a obținut finanțarea, dar a rămas cu firma, iar în 2019 au apărut primele colaborări derulate în paralel cu jobul din corporație. La finalul aceluiași an lucra în employer branding la Carrefour și a participat la „Imperiul leilor” cu ReFEEL App, o aplicație gândită inițial pentru a le aduce studenților plecați la facultate pachetele trimise de acasă. Nu a obținut nici atunci finanțare, însă apariția televizată i-a adus vizibilitate și două contracte noi. Cum perioada de angajare se apropia de final, a trebuit să aleagă între un nou job și antreprenoriatul full-time. Avea deja trei clienți, suficienți pentru a se întreține, așa că în februarie 2020 a decis să își asume independența. O lună mai târziu, România intra în lockdown. „Am supraviețuit, fizic și financiar.” În 2021 s-a înscris la doctorat la Academia de Studii Economice din București, iar ulterior a început să predea la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. Un an maitârziu a fost invitată să predea și la SNSPA, la masteratul de Managementul Proiectelor, program pe care îl absolvise anterior. A continuat în paralel colaborările prin firmă și a lucrat timp de trei ani într-un proiect de cercetare al ASE. „Dacă am învățat ceva, este că trebuie să ai mai multe surse de venit. Am ajuns astfel să am un mix de joburi și colaborări, pentru că viața este imprevizibilă.” Momentul în care și-a asumat pe deplin identitatea de antreprenoare a venit după participarea la „Imperiul leilor”. În realitate, primele încercări apăruseră mult mai devreme: în liceu își crease un blog pe care relata despre evenimente culturale, iar ulterior începuse să administreze pagini de social media pentru diferite branduri. Apariția televizată și primele contracte recurente au transformat însă proiectele disparate într-un business.
Îmi place să cred că am deprins anumite abilități la masteratul de Managementul proiectelor, unde acum și predau: planificare, implementare și raportare. În general, joburile vând timp, în timp ce colaborările vând un rezultat, un livrabil. Acolo unde am constrângeri de timp, le respect, iar de restul proiectelor mă ocup seara sau în weekend. Sunt perioade în care trebuie să prioritizez foarte atent. Când lucram cu fonduri europene și trebuia să pregătesc rapoarte, începeam cu mult timp înainte, astfel încât să respect termenele. Când sunt în sesiune și trebuie să corectez planuri de afaceri de câteva zeci de pagini fiecare, știu că trebuie să blochez o săptămână sau mai multe weekenduri. Muncesc, în medie, aproximativ opt-nouă ore pe zi, uneori mai puțin. Au existat perioade diferite, iar flexibilitatea aceasta m-a ajutat în timpul doctoratului. Unii clienți au înțeles, alții au renunțat la colaborare. Inevitabil, faci un compromis undeva. Pentru mine a fost foarte important să investesc în software care să îmi ușureze munca: instrumente bazate pe inteligență artificială, chiar înainte ca ChatGPT să devină popular, și soluții de raportare. Unul dintre lucrurile pe care mi le permit ca antreprenor este să investesc direct în instrumente care îmi fac munca mai eficientă și mai plăcută, fără trasee lungi de aprobări.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
Astăzi, businessul îmi aduce aproximativ 90% din venituri. Unele sunt încasate prin firmă, iar altele ca persoană fizică, în funcție de specificul colaborării. Salariul îmi asigură o plasă de siguranță pentru cheltuieli, dar lucrez și la construirea unor venituri pasive, astfel încât să am libertatea de a face ceea ce îmi place. Predatul în învățământul universitar, de pildă, nu generează venituri mari în România atunci când ești cadru didactic asociat, plătit cu ora. Îmi face însă plăcere, așa că îmi permit să continui această activitate când celelalte cheltuieli sunt acoperite.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajată și antreprenoare și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?
Uneori am fost mai mult angajată și mai puțin antreprenoare, alteori am fost mai mult antreprenoare decât angajată. Depinde de calendar și de colaborări. Unele roluri sunt full-time, altele part-time, flexibile sau organizate în jurul unui proiect. Nu cred că trebuie să clarificăm întotdeauna doar eticheta de „angajat” sau „antreprenor”, ci mai ales tipul de activitate și de colaborare. Există businessuri construite pentru a susține stilul de viață al antreprenorului, fără obiectivul de a deveni start-upuri scalabile. Există soloprenori, freelanceri și profesioniști care lucrează pe proiecte. Antreprenoriatul include modele foarte diferite. Prețul pe care îl plătești este supraaglomerarea programului, sacrificarea timpului personal și stresul. Există permanent o tensiune între a fi reactiv, pentru a răspunde lucrurilor urgente, și a rămâne proactiv, pentru a construi ceea ce îți dorești pe termen lung.
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?
Jobul poate fi, în funcție de etapă, un lucru necesar sau o frână. Depinde de vârsta și experiența antreprenorului, de oportunitatea de piață, de contextul economic și de țara în care operează. La început, te poate ajuta să pui businessul pe picioare. Ulterior, îți poate limita timpul și ritmul de creștere. După șocurile economice și geopolitice din ultimii ani, cred într-un mix între cele două: antreprenoriat și roluri de angajat, piață locală și internațională, servicii adaptate cererii și modele de business care nu depind de o singură categorie de clienți. Eu nu am reușit să scalez agenția în forma în care mi-am imaginat inițial. La un moment dat, a trebuit să reduc dimensiunea businessului și să revin la un model de soloprenor. Costurile ridicate, bugetele limitate ale clienților și instabilitatea din ultimii ani fac dificilă construirea unei echipe permanente.
Dincolo de indicatorii financiari ai businessului, trebuie să ne uităm și la contextul de viață al persoanei. Eu eram singură când am înființat firma și am avut experiențe care m-au învățat că nici jobul nu este complet sigur. Atunci când vânzările unei companii scad, pot apărea restructurări și disponibilizări. Decizia depinde și de tipul afacerii: servicii, producție sau comerț. De multe ori, oamenii încep prin prestarea unor servicii, pentru că bariera de intrare și investiția inițială sunt mai reduse, apoi reinvestesc în producție, comerț sau diversificare. Unii consultanți recomandă renunțarea la job atunci când businessul produce de cel puțin trei ori valoarea salariului. Nu cred însă că există o rețetă universală. Situația unui freelancer sau a unui soloprenor este diferită de cea a unui antreprenor cu angajați, care trebuie să susțină costuri mai mari pentru a putea crește. Profitul, veniturile și cheltuielile depind de tipul businessului, de piață și de apetitul pentru risc al fiecărei persoane. Poți intra în antreprenoriat în multe moduri: îți înființezi propria companie, cumperi sau devii asociat într-o firmă, atragi finanțare, dezvolți o franciză ori construiești un produs. Sunt prea multe variabile pentru o singură rețetă. Dar, dacă simți că acest drum ți se potrivește, mai devreme sau mai târziu vei încerca.
→ Lavinia Iancu a fondat în 2018 SUSTENOBIL PR/ODUCTION, agenție care oferă servicii de PR, project management și product management pentru proiecte derulate în peste 20 de țări de pe patru continente.
→ Businessul generează venituri anuale de aproximativ 60.000-70.000 de euro și reprezintă în prezent circa 90% din veniturile totale ale fondatoarei.
→ Agenția a avut un angajat timp de doi ani și a lucrat cu mai mulți colaboratori. În prezent, Lavinia Iancu conduce businessul în regim de soloprenor.
→ În următorii doi ani, își propune să lanseze SUSTENOBIL App, un proiect tehnologic dezvoltat pornind de la cercetarea realizată în timpul doctoratului și gândit ca un hub dedicat sustenabilității.
De la pitch-uri și cifre la metal, pilă și șmirghel
Andreea Rîșcu
Antreprenoare: thru, the self-promise ring
Angajată: pastel
„Încă învăț să fac loc proiectului fără să îi ofer tot timpul meu. Dublul statut de angajat și antreprenor cere multă disciplină, inclusiv disciplina de a ști când să iei o pauză.”
A
Andreea Rîșcu povestește că și-a început cariera cu multe certitudini despre ceea ce i se potrivește, dar și-a dat mereu voie să le testeze. Fiecare pas profesional l-a pregătit, spune ea, pe următorul. Primii ani i-a petrecut într-o multinațională, în echipa de marketing a celui mai mare brand de cafea din România, experiență pe care o descrie drept o școală importantă de business. Ulterior, și-a dorit o nouă provocare,
într-un mediu antreprenorial, și astfel a ajuns la agenția de comunicare pastel, unde lucrează full-time ca New Business Manager. Parcursul său în lumea designului de bijuterie a început însă dintr-o nevoie diferită: aceea de a descoperi cine este dincolo de fișa postului și de a face loc laturii sale creative și introspective. Explorarea artistică a căpătat treptat o direcție antreprenorială, pe măsură ce a observat că piesele sale stârnesc curiozitate și capătă semnificații personale pentru alți oameni. Astăzi, pregătește lansarea comercială a proiectului thru, the self-promise ring. „Construirea thru în paralel cu jobul este, pentru mine, o evoluție firească. Pot să valorific experiența profesională acumulată și, în același timp, să explorez un teritoriu nou. Stabilitatea salariului îmi oferă libertatea de a dezvolta proiectul fără presiunea de a trăi imediat din el.” Momentul în care a început să vadă potențialul unui business a venit atunci când și-a dat seama că și alți oameni găsesc o semnificație personală în piesele create de ea, dincolo de povestea de la care pornise. Pasul antreprenorial a însemnat să construiască și cadrul din jurul obiectului: costuri, prețuri, producție, comunicare și experiența celui care îl va primi. Asumarea unei investiții și stabilirea unui calendar de lansare au marcat trecerea de la explorare artistică la un proiect concret de business.
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?
Ziua coordonez procesele de pitch ale agenției, ceea ce înseamnă întâlniri, briefuri, idei, cifre și decizii de business. După ora 18:00, în serile dedicate atelierului, înlocuiesc mouse-ul și laptopul cu metalul, pânza de traforaj, pila, șmirghelul și multe alte instrumente pe care am învățat să le folosesc la Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage. Weekendurile fac și ele loc atelierului. Duminica, atunci când nu lucrez la piese, mă ocup de partea mai puțin vizibilă a proiectului: administrare, planificare și decizii despre modul în care va funcționa businessul. Nu toate zilele arată la fel, iar timpul dedicat proiectului thru se vede doar parțial în agendă. În realitate, antreprenoriatul ocupă spațiu mental la duș, în feedul contului personal de social media și, mai ales, atunci când visez cu ochii deschiși. Încă învăț să fac loc proiectului fără să îi ofer tot timpul meu. Dublul statut de angajat și antreprenor cere multă disciplină, inclusiv disciplina de a ști când să iei o pauză.
thru, the self-promise ring se pregătește pentru prima întâlnire cu publicul. Prima colecție, „Ruptură & Reparație”, va fi expusă mai întâi în cadrul Romanian Jewelry Week 2026, iar lansarea comercială este estimată pentru începutul anului 2027. Așadar, în această etapă, stabilitatea financiară oferită de salariu îmi permite să acord timpul necesar operaționalizării afacerii, fără să cer unui proiect aflat la început să îmi susțină deja toate cheltuielile.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajat și antreprenor și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?
Cel mai dificil este să împart energia, nu doar timpul. Poți găsi câteva ore libere în agendă, dar asta nu înseamnă automat că mai ai și resursele necesare pentru a face ceva bun cu ele. Prețul se simte în timpul personal: mai puțină spontaneitate, seri și weekenduri pe care trebuie să le negociez cu mine însămi și o grijă constantă să nu las entuziasmul pentru proiect să ocupe tot spațiul. Sunt foarte norocoasă să am un partener care mă susține enorm și care, în această perioadă, preia mai multe dintre responsabilitățile noastre de zi cu zi. Încerc să protejez relațiile care fac posibil acest parcurs, chiar dacă echilibrul nu îmi iese perfect de fiecare dată.
Evident, timpul este limitat, iar acest lucru influențează viteza cu care poate crește proiectul. Pentru mine însă, cele două lumi se hrănesc reciproc. În agenție construiesc alături de colegii mei, pun în legătură perspective diferite și lucrez cu provocări de business. În atelier construiesc ceva care îmi aparține, de la primul gând până la obiectul final. Lucrul cu metalul mă antrenează să am răbdare, să experimentez și să accept că, uneori, trebuie să schimb abordarea. Mă întorc cu această disponibilitate și în munca de zi cu zi. În sens invers, experiența profesională mă ajută să dau structură proiectului: știu ce presupune lansarea unui brand, cum să construiesc și să urmăresc un P&L și cum să identific insighturi care pot deveni puncte de plecare pentru piese. Stabilitatea salariului mă ajută să construiesc într-un ritm în care cred, cu atenție la identitatea brandului și la calitatea pieselor.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?
Nu măsor succesul thru, the self-promise ring prin cât de repede aș putea renunța la job. Îl măsor prin calitatea pieselor, prin sensul pe care îl au pentru oameni și prin capacitatea proiectului de a se susține în timp. Așadar, planul meu pentru următorii ani este să găsesc o formulă sustenabilă în care să le fac bine pe amândouă.
→ thru, the self-promise ring este un proiect de bijuterie contemporană inspirat din natura umană și din convingerea fondatoarei că transformarea presupune să trecem prin experiențe, să le înțelegem sensul și să decidem ce luăm mai departe.
→ Fiecare piesă este gândită ca un reper fizic al unei alegeri interioare: să îți respecți limitele, să fii atent la compromisurile pe care le faci în relațiile cu ceilalți sau să rămâi deschis în perioadele de schimbare.
→ Proiectul se află în etapa de prelansare. Prima colecție, „Ruptură & Reparație”, va fi prezentată în cadrul Romanian Jewelry Week 2026, iar lansarea comercială este programată pentru începutul anului 2027.
→ Andreea Rîșcu estimează o investiție inițială de aproximativ 8.000 de euro până la finalul anului 2026. În următorii trei ani, își propune să construiască un brand sustenabil și o comunitate în jurul conversațiilor despre emoții, limite și alegeri personale.
Două joburi full-time, pe orare diferite
Interviu: Ioana Niță
Călin Spiridon
Fondator, Minglr
Angajat: TPC Concept
„Personal, mi-aș dori ca peste trei ani întrebarea să nu mai fie dacă pot renunța la job pentru minglr, ci cum am reușit să transformăm minglr dintr-un startup construit seara și în weekend într-o companie internațională.”
Î
În cazul lui Călin Spiridon, granița dintre cele două lumi este puțin diferită, după cum spune chiar el. Lucrează în cadrul TPC Concept, compania tatălui său, unde este implicat în proiecte de consultanță și unde are șansa să învețe permanent ce înseamnă businessul real, lucrând direct cu companii și cu problemele lor. În paralel, construiește minglr, propriul său startup. „Nu am privit niciodată TPC doar ca pe <<jobul pe care îl păstrez până când merge startupul>>. Pentru mine este și o școală extraordinară de business. Sunt lucruri pe care le înveți din cărți, din MBA-uri sau din ecosistemul de startupuri și sunt lucruri pe care le înveți doar atunci când intri într-o companie reală și vezi de ce nu funcționează vânzările, unde se pierde marja, de ce strategia nu ajunge până la oamenii care trebuie să o execute sau de ce o organizație performantă pe hârtie nu performează în realitate”. În același timp, consideră el, minglr este locul în care trebuie să aplice el toate aceste lecții. „Așa că, pentru mine, cele două lumi se completează foarte bine. Una mă învață permanent ce înseamnă să construiești un business sănătos, cealaltă mă obligă să demonstrez că pot să fac asta”. Momentul în care a realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise, de fapt, un business a decurs astfel: „momentul acela apare când ideea nu mai depinde doar de tine. Când ai o echipă, când există oameni care construiesc alături de tine, când ai utilizatori reali, costuri, parteneriate și responsabilități, nu mai poți spune că ai un proiect pe care îl faci «când ai timp».” Pentru el, minglr a trecut pragul acesta atunci când în jurul ideii a început să existe o organizație. „În acel moment apare o schimbare foarte interesantă de mentalitate. Nu te mai întrebi doar: oare ideea mea este bună?, ci începi să te întrebi: cum construiesc compania care poate transforma ideea aceasta într-un business?. Și sunt două întrebări complet diferite.”
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine de la prima oră până seara?
→ minglr este o aplicație de social discovery construită în jurul unei idei foarte simple: tehnologia ar trebui să ne ajute să cunoaștem oamenii din jurul nostru, nu doar să petrecem mai mult timp online.
→ Călin Spiridon a început dezvoltarea proiectului în 2023, iar astăzi în jurul minglr există o echipă de 6 persoane, care acoperă dezvoltarea tehnică, produsul, designul, marketingul și celelalte funcții necesare construirii companiei.
→ În prezent, compania nu generează profit, este într-o zonă de pre-revenue și dezvoltare de piață, iar fondatorii nu extrag venit personal din business.
→ Pentru următorii trei ani, obiectivul este, potrivit fondatorului, mult mai mare decât atingerea unei anumite cifre de afaceri: „Vrem să demonstrăm că minglr poate deveni un produs internațional și că există o nevoie reală pentru un mod diferit de a crea conexiuni între oamenii care se află în același loc”.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
Răspunsul este foarte simplu: astăzi, minglr nu îmi aduce niciun venit personal. Nu îmi plătesc salariu din companie și nu scot bani din ea. În etapa aceasta, prioritatea este dezvoltarea businessului, iar resursele disponibile trebuie să rămână acolo. Venitul meu vine din activitatea de la TPC Concept, deci, evident, este important pentru siguranța mea financiară. Dar situația aceasta îmi oferă și un avantaj important ca fondator: nu pun presiune pe minglr să îmi finanțeze viața personală înainte ca businessul să fie pregătit pentru asta. Pot să mă uit la fiecare resursă pe care o avem și să mă întreb unde produce cea mai mare valoare pentru companie, nu cât pot să scot eu din ea. Cred că aici există o diferență importantă între cifra de afaceri a unui startup și venitul fondatorului. Faptul că o companie începe să genereze bani nu înseamnă automat că fondatorul ar trebui să înceapă să îi consume.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajat și antreprenor și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?
Timpul. Fără îndoială. Nu cred că problema este neapărat numărul de ore pe care poți să le muncești. La un moment dat înveți să funcționezi cu un program foarte încărcat. Problema este că ambele businessuri au nevoie de cea mai bună versiune a ta. Nu poți să intri într-un proiect de consultanță important cu jumătate din atenție pentru că te gândești la minglr și nici nu poți lua o decizie importantă pentru startup cu jumătate din energie pentru că ai avut o zi grea la TPC. Prețul este, inevitabil, timpul personal. Uneori seara, uneori weekendurile și, poate cel mai important, faptul că este foarte greu să „închizi” complet munca. Dar există și o parte pozitivă: te obligă să înveți foarte repede ce este important și ce doar pare urgent.
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?
Da, există momente în care mi-aș dori să pot dedica 100% din timpul meu minglr.
Într-un startup, viteza este extrem de importantă și întotdeauna există încă ceva ce ai putea face. Doar ca în acest moment nu cred că munca împreaună cu tatăl meu mă împiedică, ci dimpotrivă, mă ajută. Dar TPC îmi oferă două lucruri foarte valoroase: stabilitate și experiență. Stabilitatea înseamnă că nu sunt obligat să iau decizii pentru minglr din nevoia mea personală de venit. Experiența este poate chiar mai valoroasă. Prin consultanță văd permanent companii, modele de business, probleme comerciale, strategii și greșeli de management. Este foarte greu să nu transferi toate aceste lecții și în propriul business. Există, bineînțeles, și un cost de oportunitate al timpului. Probabil va veni un moment în care acesta va deveni prea mare. Dar până atunci încerc să folosesc avantajele ambelor lumi.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret – de venituri, profit sau dimensiune a businessului – la care ai renunța la job?
Pentru mine nu există o cifră magică. Nu aș pleca din TPC doar pentru că minglr ar produce într-o anumită lună mai mult decât venitul meu actual. M-ar interesa mult mai mult să văd că am construit un model predictibil și că timpul meu a devenit unul dintre factorii care limitează creșterea companiei. Cred că acela este adevăratul prag. În momentul în care pot demonstra că fiecare oră suplimentară investită de mine în minglr produce suficientă valoare și că businessul pierde oportunități pentru că eu nu îi pot dedica acele ore, atunci ecuația se schimbă. Doar că, real, nu cred că aș înceta niciodată să mă implic în TPC chiar dacă partea financiară va fi acoperită de minglr.
Maria Radu
Angajată: Software Service Engineer în cadrul unei companii globale de tehnologie
Antreprenoare: Cofondatoare DogoSpace
„În momentul în care businessul va crește atât de mult încât nu va mai putea fi gestionat part-time, decizia va fi mai puțin despre «când ne permitem să renunțăm la job» și mai mult despre «când nu ne mai permitem să nu o facem».”
D
DogoSpace a pornit odată cu Zeyna, cățeaua adoptată de Maria Radu și partenerul său, și dintr-o nevoie pe care cei doi nu reușeau să o acopere pe piața locală: găsirea unor produse care să îi consume câinelui energia și să îi stimuleze mintea. Maria lucrează în IT, în cadrul unei companii globale de tehnologie, partenerul său este avocat, iar împreună au transformat căutările făcute pentru propriul animal de companie într-un magazin online dedicat câinilor. Au ales însă să construiască treptat, în paralel cu joburile, chiar dacă asta înseamnă zile de lucru care ajung uneori la 16 ore. „Am pornit DogoSpace ca pe o «nebunie» pe care am vrut să ne-o permitem: un proiect al nostru, prin care să încercăm ceva complet diferit și să vedem unde poate ajunge”, spune Maria Radu. Cei doi nu au tratat însă proiectul ca pe un hobby. Firma a fost înființată în iulie 2025, iar magazinul online a fost lansat oficial în noiembrie același an. Deși businessul este încă la început, fondatorii au avut o mentalitate antreprenorială din prima zi. „Nu am avut o perioadă în care să spunem «Hai să vedem ce iese» și abia apoi să decidem dacă facem ceva serios. Am spus: «Gata, facem asta. Înființăm firma, deschidem magazinul online și vedem după aceea ce se întâmplă. Ne descurcăm noi».” Siguranța financiară oferită de cele două joburi le permite să reinvestească și să testeze fără presiunea de a obține profit imediat. Costul se măsoară însă în timp: zilele de lucru depășesc frecvent zece ore, iar în perioadele aglomerate pot ajunge la 16 ore. Weekendurile și planurile personale sunt uneori sacrificate pentru comenzile sau sarcinile rămase din timpul săptămânii. Zeyna, pe care cei doi o numesc „CEO-ul DogoSpace”, este și cea care îi obligă să se ridice de la birou și să își amintească faptul că viața nu înseamnă numai muncă.
Cum arată o zi în care ești și angajată, și antreprenoare?
Cred că rolul de antreprenor nu se termină niciodată. Doar îl pui puțin pe pauză atunci când începe rolul de angajat. Sunt foarte norocoasă că jobul meu este flexibil și îmi permite să jonglez cu cele două roluri. Nu cred că am două zile care să arate la fel, dar, de cele mai multe ori, îmi încep ziua ca orice angajat: mă conectez la job și îmi încep sarcinile. Dacă apare o urgență pentru DogoSpace și am câteva minute libere, încerc să o rezolv. Poate fi vorba despre o factură, un e-mail sau un mesaj de la un client. După terminarea programului, iau o pauză scurtă și intru în „modul DogoSpace”: preluăm și ambalăm comenzile, iar eu mă ocup de partea administrativă, de furnizori, produse, site, comunicare și de tot ceea ce mai apare pe parcurs. Nu sunt foarte multe zile în care să muncim mai puțin de zece ore. Au fost și zile în care, adunând cele două roluri, am ajuns la 16 ore de muncă. Este obositor, dar și foarte satisfăcător să vezi cum ceva pornit de la zero începe să prindă contur.
magazin online cu produse de enrichment și accesorii funcționale pentru câini
→ Început:
compania a fost înființată în iulie 2025, iar magazinul online a fost lansat în noiembrie 2025
→ Echipă:
doi asociați, fără angajați
→ Etapă:
investiție, testare și dezvoltare; cheltuielile majore încep să se echilibreze cu veniturile
→ Planuri:
extinderea colecțiilor, importul unor produse noi pentru piața locală și lansarea primului produs propriu
→ Obiectiv:
transformarea DogoSpaceîntr-un brand care să contribuie la educarea proprietarilor de câini și, pe termen lung, deschiderea unui magazin fizic
Cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
Businessul este în creștere, iar cheltuielile majore încep treptat să se echilibreze cu veniturile. Suntem încă într-o etapă de investiție și dezvoltare și știm că această perioadă va mai dura, pentru că ne dorim să construim DogoSpace sănătos și pe termen lung. Salariul rămâne foarte important pentru siguranța noastră financiară, dar ne permite și să reinvestim în business fără presiunea de a avea nevoie imediat de profit. Putem lua decizii pe termen lung, putem testa lucruri noi și putem investi în ceea ce credem că va ajuta DogoSpace să crească.
Cel mai dificil este să îți mai găsești timp pentru tine. Când ai un job full-time și construiești în paralel un business, timpul liber devine aproape un concept abstract. Uneori ai impresia că, dacă ai încă două ore libere, sigur mai este ceva de făcut pentru DogoSpace. Probabil că, dacă nu am fi avut-o pe Zeyna, „CEO-ul DogoSpace”, am fi ajuns să nu mai ieșim din casă cu zilele. Ea ne obligă să ne ridicăm de la birou, să ieșim la plimbare și să ne amintim că viața nu înseamnă doar muncă. Există și weekenduri în care sacrificăm întâlniri cu prietenii sau planuri personale pentru că avem comenzi de pregătit ori lucruri care s-au adunat în timpul săptămânii. Acesta este, de fapt, prețul acestui model: nu doar că muncești mai mult, ci trebuie să accepți că timpul tău nu mai poate fi împărțit la fel ca înainte.
Jobul împiedică businessul să crească sau te ajută să iei decizii mai bune?
Le-am simțit pe amândouă. Sunt momente în care apare frustrarea că nu am suficient timp pentru DogoSpace. Sunt lucruri pe care mi-aș dori să le fac imediat, idei pe care aș vrea să le testez sau oportunități pe care aș vrea să le urmăresc, dar care trebuie amânate pentru că am deja responsabilitățile de la job. Pe de altă parte, stabilitatea financiară oferită de salariu îmi permite să iau decizii mai relaxat și să investesc în business chiar și atunci când știu că investiția nu se va recupera imediat. În etapa în care suntem acum, faptul că nu depindem exclusiv de veniturile DogoSpace ne oferă libertatea de a construi mai sănătos și de a gândi pe termen mai lung.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?
Nu avem un prag fix de venituri la care să spunem: „Gata, de mâine renunțăm la job.” Pentru mine, decizia ar veni dintr-o combinație între stabilitatea financiară a businessului și nevoia reală de timp. Aș renunța la job atunci când DogoSpace ar produce suficient încât să nu mai avem grija zilei de mâine și să putem susține atât businessul, cât și viața noastră fără veniturile din salarii. Ar putea exista însă și scenariul în care businessul crește atât de mult încât nu mai poate fi gestionat part-time și devine evident că are nevoie de mine full-time. În acel moment, decizia ar fi mai puțin despre „când ne permitem să renunțăm la job” și mai mult despre „când nu ne mai permitem să nu o facem”.
CITIȚI MAI MULTE POVEȘTI DIN VIAȚA ANTREPRENORILOR PART TIME ÎN URMĂTOAREA EDIȚIE A BUSINESS MAGAZIN.
-
Cinci state UE cer Bruxellesului să accelereze un acord energetic cu Marea BritanieActualitate · 7 noiembrie 2026
-
O nouă criză lovește Rusia: o epidemie se extinde în 27 de regiuni și face ravagii. Virusul nu mai circulă doar în rândul grupurilor vulnerabile, ci și în populația generalăActualitate · 7 noiembrie 2026
-
Puțini îi cunosc numele, dar milioane îi recunosc creațiile. Povestea japonezului care a schimbat moda mondialăComerț · 7 noiembrie 2026