Versiunea completă
Actualitate

Antonio Guterres se teme de "escaladarea periculoasă" a conflictului dintre Rusia și Ucraina

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ferm, joi seară, planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene, avertizând că acțiunea riscă să genereze o "escaladare periculoasă" a conflictului militar cu Ucraina.

Mihai Draghici · 29 septembrie 2022 · 1 min de citit

“Ar fi o escaladare periculoasă. Orice decizie în sensul anexării regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie nu ar avea nicio valoare juridică și merită să fie condamnată”, a afirmat Antonio Guterres, conform agenției Reuters.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, intenționează să anunțe formal, vineri, inițierea procedurilor de anexare a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. După finalizarea procedurii de incorporare a acestor teritorii, prin votul Parlamentului, Moscova probabil va amenința cu o ripostă cu armament strategic în cazul oricărui atac asupra a ceea ce va considera teritoriul rus.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat pentru vineri o reuniune urgentă a Consiliului Național de Securitate și Apărare, în contextul planului Rusiei de a formaliza anexarea regiunilor ucrainene. Zelenski a condamnat vehement referendumurile “fără valoare” organizate în regiunile din sud-estul Ucrainei și a avertizat că “integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”. “Reacția noastră față de recunoașterea rezultatelor de către Rusia va fi foarte dură”, a amenințat liderul de la Kiev.

Ce mai trebuie să citeşti