Antidotul pentru coronavirus a fost găsit de olandezi. Ce le mai lipsește
Cercetători de la universitățile Erasmus MC și Utrecht din Olanda au descoperit un anticorp împotriva COVID-19. Documentul științific al unui grup format din 10 oameni de știință este acum pregătit pentru recenziile de la egal la egal ale altor specialiști.…
Cercetători de la universitățile Erasmus MC și Utrecht din Olanda au descoperit un anticorp împotriva COVID-19. Documentul științific al unui grup format din 10 oameni de știință este acum pregătit pentru recenziile de la egal la egal ale altor specialiști. Prima publicație care a anunțat vestea este Rotterdam University, potrivit unui articol publicat pe platforma innovationorigins.com.
Anticorpul trebuie să fie testat pe oameni, iar acest lucru va dura câteva luni. Totuși, Frank Grosveld, profesor de biologie celulară, parte a echipei de cercetători care a descoperit anticorpul a declarat, potrivit Erasmus Magazine: „Acum încercăm să convingem o companie farmaceutică să ne susțină demersurile, care ar putea să producă medicamentul pentru mase. Există șanse ca acest medicament să ajungă pe piață. Dacă este luat de un pacient, se așteaptă că infectarea lui să fie oprită. Astfel, pacientul va avea o șansă de recuperare”.
În articol, Grosveld a fost critic la abordarea instituțiilor olandeze în gestionarea pandemiei: „Am fost prea relaxați și foarte slab pregătiți. Spre exemplu, au existat prea puține teste și prea puține restricții, deși am văzut cu toții ce s-a întâmplat în China.”
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026