Anticoruptia la fini
Primarul Aradului, Gheorghe Falca, a fost acuzat oficial saptamana trecuta de luare de mita si abuz in serviciu intr-un caz privind vanzarea unui teren pe care se afla fosta fabrica de zahar din municipiu.
Primarul Aradului, Gheorghe Falca, a fost acuzat oficial saptamana trecuta de luare de mita si abuz in serviciu intr-un caz privind vanzarea unui teren pe care se afla fosta fabrica de zahar din municipiu.
Primarul Gheorghe Falca, care este finul de cununie al presedintelui Traian Basescu, a declarat, imediat dupa ce a iesit de la DNA, ca a primit documentatia, sa spunem invinuirea. Este vorba despre faptul ca o firma unde sunt actionari niste prieteni de-ai mei au cumparat o fabrica de zahar si apoi au venit la Primarie sa preia terenul pe care il aveau in folosinta gratuita, a precizat Falca. Evenimentul a fost imediat interpretat de criticii presedintelui Basescu drept o miscare de imagine orchestrata de la Cotroceni, cu scopul de a oferi publicului o dovada proaspata despre neamestecul Presedintiei in deciziile justitiei romane.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026