ANPM: Stația GPL de la Crevedia nu mai avea autorizație de mediu de aproape 3 ani
Fosta stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, nu mai avea autorizație de mediu de aproape 3 ani, potrivit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Aceasta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri și o pompă. Potrivit ANPM,…
Fosta stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, nu mai avea autorizație de mediu de aproape 3 ani, potrivit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Aceasta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri și o pompă.
Potrivit ANPM, fosta stație GPL, care a provocat dezastrul de sâmbătă seara, din județul Dâmbovița, nu ar mai fi trebuit să funcționeze din data de 14 octombrie 2020, după ce titularul a notificat APM Dâmbovița, prin adresa nr. 13425/14.10.2020, cu privire la încetarea activității în punctul de lucru din com. Crevedia, sat Crevedia, jud. Dâmbovița.
„Potrivit datelor transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), de către reprezentanții Agenției pentru protecția Mediului Dâmbovița, autorizatia de mediu pe care a deținut-o SC FLAGAS SRL a fost emisă în vederea desfășurării activității „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule (Stație SKID GPL)” și avea valabilitate în perioada 03.05.2016 – 03.05.2021.Mai mult decât atât, pe amplasament putea exista, conform autorizației, doar un rezervor de depozitare GPL de 5.000 de litri și o pompă de distribuție GPL, neexistând vreo prevedere privind stocarea de autocisterne pe amplasament”, a declarat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Având în vedere că notificarea pentru încetarea activității a fost înregistrată cu șapte luni înaintea expirării documentului, dată de la care nu a mai fost solicitată nicio viză anuală, autorizația de mediu pentru acel punct de lucru și-a încetat valabilitatea încă de atunci, potrivit sursei citate.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026