ANM: Ninsoare în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură la altitudini de peste 1.500 metri
Administrația Națională de Meteorogie a emis o avertizare Cod galben, valabilă de duminică seara până luni la prânz, de ninsori însemnate cantitativ la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. De asemenea, aria ploilor va cuprinde toate regiunile.
ANM a emis o avertizare Cod galben, valabilă de duminică, ora 18.00, până luni, ora 12.00, la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, meteorologii arată că de duminică, de la ora 15.00, până luni, la ora 15, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10…15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.
Marți ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cum a reușit un producător de componente pentru industria feroviară din Craiova să lucreze cu cei mai mari jucători mondiali din domeniu? „Circa 99% din producție merge la export“Actualitate · 10 noiembrie 2026