ANI, sesizat pentru incompatibilitate în cazul unui primar care și-a angajat soția
Prefectura Cluj a sesizat Agenția Națională de Integritate (ANI) reclamând situația de incompatibilitate în care se află primarul comunei Poieni, Gheorghe Boca, care și-ar fi angajat soția în Primărie, pe funcția de consilier juridic, încă din anul 2009, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții Prefecturii Cluj au declarat, luni, presei, că sesizarea inițială a venit din partea consilierilor locali ai PSD din comuna Poieni.
„Consilierii locali ai PSD din comuna Poieni au sesizat situația de incompatibilitate a primarului Gheorghe Boca, iar noi am transmis sesizarea mai departe la ANI. Primarul Boca este acuzat că și-a angajat soția, Gabriela Mihaela Boca, în cadrul Primăriei Poieni în funcția de consilier juridic din anul 2009, în condițiile în care primul mandat al primarului a început în 2008. Primarul a și numit-o pe soția sa ca membru în comisia de evaluare a candidaților pentru poziția de director al instituțiilor de învățământ. De asemenea, primarul Boca este acuzat că este membru în consiliul de administrație al școlii din comună, dar și membru în consiliul de adminitrație format în urma contractului de asociere prin participațiune dintre Consiliul Local Poieni și SC Grandemar SA pentru exploarea a două cariere de piatră”, au spus sursele citate.
Gheorghe Boca a respins acuzațiile și a spus că la mijloc e vorba despre o luptă politică.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026