Angajații Mechel Câmpia Turzii au primit prime de Paște de câte 200 de lei
Angajații Mechel Câmpia Turzii au primit prime de Paște de 200 de lei, iar muncitorii disponibilizați au primit diferența din salariile compensatorii, acționarul companiei susținând că nu mai există niciun fel de întârzieri la plata drepturilor bănești la niciuna dintre unitățile Mechel din România.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de acționarul Mechel, Invest Nikarom, luni s-a finalizat procesul de achitare a tuturor restanțelor salariale la Mechel Câmpia Turzii.
“Actualii angajați au primit salariul restant, avansul pentru luna aprilie, dar și prima de Paște. De asemenea, a fost achitat în întregime restul din suma aferentă salariilor compensatorii pentru persoanele disponibilizate în luna februarie 2013.
Măsura face parte din planul de achitare integrală a obligațiilor față de angajați și de personalul disponibilizat anterior, plan pe care noul acționar majoritar l-a anunțat după preluarea întreprinderilor Mechel din România. Sumele folosite provin din returnarea de TVA realizată recent de Guvernul României. Fondurile astfel obținute au fost direcționate cu celeritate către achitarea integrală a restanțelor salariale de la Mechel Câmpia Turzii”, se arată în comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026