Versiunea completă
Actualitate

Angajați din cel puțin opt dintre depozitele companiei conduse de cel mai bogat om din lume sunt confirmați cu coronavirus

Pe măsură ce retailerul online Amazon primește comenzi de la oamenii aflați acasă în perioada pandemiei, angajații din cel puțin opt depozite americane ale companiei s-au îmbolnăvit de coronavirus recent, scrie huffpost.com. Numărul mare de cazuri de COVID-19 au determinat…

Ioana Matei · 26 martie 2020 · 1 min de citit

Pe măsură ce retailerul online Amazon primește comenzi de la oamenii aflați acasă în perioada pandemiei, angajații din cel puțin opt depozite americane ale companiei s-au îmbolnăvit de coronavirus recent, scrie huffpost.com.

Numărul mare de cazuri de COVID-19 au determinat angajații (și nu numai ei) să solicite companiei să facă mai multe pentru a-și proteja angajații.

Un purtător de cuvânt al Amazon a declarat pentru Washington Post că Amazon „susține persoanele afectate”, urmând „sfaturile autorităților locale și iau măsuri extreme pentru a asigura siguranța angajaților oriunde s-ar afla aceștia”.

Sute de angajați ai Amazon au semnat o petiție online în care și-au exprimat îngrijorarea pentru „lipsa de măsuri de protecției din cadrul companiei” și au solicitat concediu plătit, printre altele.

Pe de altă parte, Amazon a anunțat săptămâna trecută că angajează 100.000 de oameni pentru a face față avalanșei de comenzi primite în perioada pandemiei.

 

Ce mai trebuie să citeşti