Analiștii financiar-bancari critică proiectul de lege care prevede interzicerea vânzării acțiunilor statului din companii naționale sau bănci și consideră că măsura afectează dezvoltarea p
Proiectul de lege care propune măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, care prevede interzicerea pentru o perioadă de doi ani a vânzării participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate, poate afecta dezvoltarea pieței locale de capital și creșterea performanței acestor companii, sunt de părere Asociația…
Proiectul de lege care propune măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, care prevede interzicerea pentru o perioadă de doi ani a vânzării participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate, poate afecta dezvoltarea pieței locale de capital și creșterea performanței acestor companii, sunt de părere Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și Asociația CFA Romania.
”Listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este și trebuie să fie prioritară din 3 motive: dezvoltarea pieței de capital prin listarea de noi companii, creșterea performanței acestor companii ca urmare a cerințelor de guvernanță corporativă și venituri în plus la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat comun al celor două asociații.
Proiectul de “Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” poate afecta dezvoltarea pieței de capital din România și nu ajută recuperarea economiei în acest an, afectat de pandemia COVID-19, dar nici în următorii ani.
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și Asociația CFA Romania consideră ca există riscul ca propunerea legislativă să se dovedească contraproductivă și susțin că nu trebuie avansată fără studii de impact dezbatute public și fără a avea în vedere consecințele acesteia în întreaga economie.
Listarea unor participații minoritare în companiile de stat nu atinge în niciun fel „protejarea intereselor naționale în activitatea economica”, ci dimpotrivă, oferă un cadru în care companiile respective să devină mai performante, să câștige o vizibilitate sporită pentru mediul de afaceri și să contribuie la o creștere economică sustenabilă în România.
În același timp, listările unor pachete minoritare aduc venituri imediate acționarului principal, statul român, precum și venituri constante sub forma dividendelor la nivelul participațiilor deținute în continuare.
”România are nevoie de instrumente de finanțare sigure, facile și accesibile astfel încât să poată să fie susținută economia pe termen scurt și mediu. Piața de capital în general și Bursa de Valori București în particular, sunt instrumente cheie în acest demers. Toate țările dezvoltate au piețe de capital puternice”.
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și Asociația CFA Romania susțin demersurile de dezvoltare a pieței de capital pentru a permite diversificarea surselor de finanțare a companiilor, iar piața de capital poate atrage investitori care să ofere finanțare, în condiții de lichiditate. Piața de capital din România are nevoie de măsuri rapide, iar listările aduc beneficii prin creșterea calității guvernanței corporative și a lichidității. Acestea vor atrage la rândul lor investitorii, vor crea noi oportunități pentru finanțare, reprezentând alternative pentru investiții și economisire pe termen lung pentru populație.
În opinia analiștilor, “înghețarea” pieței de capital venită după “înghețarea” economiei din cauza crizei COVID-19, generează o problemă de credibilitate asupra posibilității României de a continua să atragă investiții străine directe, investiții de capital și resurse pentru finanțarea economiei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026