Americanii de la Corteva anunță investiții de 0,8 mil. dolari în fabrica din Afumați, care vor crește capacitatea stației de procesare de unde semințele de porumb și floarea-soarelui pleacă către fermieri
Corteva Agriscience, companie internațională de inovație agricolă, anunță investiții de 800.000 de dolari în unitatea sa de producție din Afumați, care vor crește capacitatea stației de procesare și vor contribui la îmbunătățirea calității și eficienței producției de porumb. „Capacitatea îmbunătățită…
Corteva Agriscience, companie internațională de inovație agricolă, anunță investiții de 800.000 de dolari în unitatea sa de producție din Afumați, care vor crește capacitatea stației de procesare și vor contribui la îmbunătățirea calității și eficienței producției de porumb.
„Capacitatea îmbunătățită a stației de procesare de semințe din Afumați ne va permite să satisfacem cererea tot mai mare pe plan intern și internațional pentru semințe”, spune Jean Ionescu, Country Leader, România și Republica Moldova.
De la începutul lunii august, linia de condiționare a Corteva din Afumația a fost dotată cu cel mai avansat sorter optic din gama sa, care va ajuta la asigurarea unui proces de procesare a semințelor mai rapid și mai precis, cu noi criterii de performanță bazate pe dimensiune și controlul defectelor. În plus, sistemul avansat de software permite controlul și reprogramarea de la distanță, oferind o flexibilitate mai mare în gestionarea procesului de producție, spun reprezentanții companiei.
Corteva continuă să investească în tehnologii avansate în România. Cu o investiție de peste 84 de milioane de dolari în cei 22 de ani de funcționare, unitatea este echipată cu echipamente de ultimă generație, inclusiv sortere optice, mașini de tratare de înaltă performanță și o capacitate avansată de producție pentru semințele de floarea-soarelui, soia și rapiță.
Afacerile din România și Republica Moldova ale Corteva Agriscience s-au majorat în 2023 cu 23% comparativ cu anul precendent.
Pe segmente de business, datele privind vânzările nete de produse de protecție a culturilor evidențiază o creștere organică puternică de aproape 35% în cele două țări, susținută de un portofoliu extins de soluții pentru fermierii din România și Republica Moldova.
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026