Americanii așteaptă la coadă pentru a testa noul magazin Amazon al cărui obiectiv este eliminarea cozilor
Gigantul Amazon a deschis săptămâna aceasta primul magazin unde nu ai nevoie decât de un smartphone și un cont bancar.
Amazon, cel mai mai retailer online din lume, a inaugurat în Seattle, unde se află sediul companiei, un magazin fără casieri, unde clienții au nevoie doar de un smartphone și de aplicația dedicată Amazon Go pentru a-și face cumpărăturile, scrie CNET.com.
Mai exact, atunci când intră în magazin, clienții scanează aplicația mobilă Amazon Go la turnicheți pentru a-și înregistra prezența și intrarea în magazin. Apoi, orice produs aleg de pe rafturi este urmărit prin camere video și adăugat în contul Amazon la ieșirea din magazin. Astfel, clienții nu trebuie să scaneze niciun produs la casă sau să facă vreo plată, potrivit Ziarul Financiar.
Până pe 22 ianuarie, magazinul a fost testat de angajații Amazon, iar recent a fost deschis și pentru publicul larg. Acum Business Insider relatează că sute de oameni așteaptă de la 7 dimineața pentru a intra în magazin.
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026