Alphabet este o mașină de făcut bani. Gigantul american din spatele Google a raportat vânzări de peste 55 mld. dolari în T1, în creștere cu 34%. Profitul a crescut cu 160%
Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat venituri record în primul trimestru din 2021, pe fondul unei creșteri semnificative a pieței de advertising și marketing digital, potrivit WSJ. Gignatul a raportat venituri de 55,31 miliarde de dolari în T1 2021, o…
Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat venituri record în primul trimestru din 2021, pe fondul unei creșteri semnificative a pieței de advertising și marketing digital, potrivit WSJ.
Gignatul a raportat venituri de 55,31 miliarde de dolari în T1 2021, o creștere de 34% față de aceași perioadă a anului trecut. Trebuie menționat că în T1 2020 veniturile din advertising au fost afectate de momentul în care pandemia de Covid-19 a lovit în toată lumea.
Totodată, profitul a crescut cu circa 160%. Potrivit MarketWatch, Alphabet a raportat un profit de 17,93 miliarde de dolari, adică 26,29 de dolari per acțiune în primul trimestru din 2021, în comparație cu un profit de 6,84 miliarde de dolari, adică 9,87 de dolari per acțiune în T1 2020.
Astfel, profitul a atins un nivel record pentru al treilea trimestru la rând, ceea ce a declanșat o creștere de 4,5% a acțiunilor după închiderea ședinței de tranzacționare.
Veniturile s-au ridicat la 55,31 de miliarde însă după eliminarea costurilor cu achiziția de trafic (TAC), acestea se situează la 45,6 miliarde de dolari – o îmbunătățire față de nivelul de 33,7 miliarde de dolari din T1 2020.
Rezultatele au depășit așteptările analiștilor, în contextul în care un sondaj FactSet arăta un profit estimmat la 15,75 de dolari per acțiune.
Un alt aspect important al evoluției ține de marja operațională a companiei, care s-a îmbunătățit la 30%, în comparație cu 19% în aceeași perioadă a anului trecut.
Pandemia a generat „vânt în pânze” pentru businessul de advertising digital al companiei, în contextul în care mai mulți oameni au trăit online în timpul primului an de pandemie, utilizând Google pentru majoritatea nevoilor și curiozităților pe care le aveau, respectiv YouTube pentru entertainment. Brandurile s-au aliniat și au mutat banii dinspre print, TV și promoții în magazine înspre universul online.
Conform WSJ, veniturile companiei din produsele-cheie s-au situat la 31,88 de miliarde de dolari, iar aici este inclus motorul de căutare, Gmail-ul și Google Maps. Per total, aceste produse au înregistrat o creștere de 30%. În cazul YouTube, veniturile au crescut cu 49%, până la 6 miliarde de dolari.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026