Alexandru Rafila anunță ce restricții ar putea fi eliminate din luna martie
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat joi seara că în 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri de Covid similar cu cel din decembrie 2021 și atunci vor fi reevaluate măsurile de sănătate publică.
„În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la aceste restricții, cum ar fi acest document care este certificatul digital”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.
Întrebat dacă am putea scăpa și de mască la interior, ministrul a răspuns: „Da, dar lucrurile acestea trebuie făcute gradual”.
Ministrul a mai spus că speră să se renunțe și la starea de alertă „care se prelungește de aproape doi ani în România”.
„Am discutat de mai multe ori despre data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs practic inversarea tendinței și probabil că 3-4 săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă, să sperăm că rămâne așa. Avem 3 zile de scăderi consecutive, care sunt însoțite și de scăderi la nivelul spitalelor”, a mai spus Rafila.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026