ALERTĂ METEO: Cod galben de furtuni în 16 județe. Sunt anunțate și căderi de grindină
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare cod galben de furtuni pentru 16 județe din Moldova și zona Carpaților Orientali, unde se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Atenționarea este valabilă până duminică dimineață.
Atenționarea cod galben de cantități de apă însemnate și instabilitate atmosferică accentuată intră în vigoare sâmbătă, la ora 12.00 și expiră duminică, la ora 06.00, și vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Prahova, Buzău, Vrancea și Galați.
Meteorologii avertizează că în Moldova și în zona Carpaților Orientali se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
În paralel, este în vigoare și o informare meteo pentru manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă până marți dimineață. Potrivit ANM, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026