ALERTĂ ALIMENTARĂ: Peste 1.500 Kg de carne pentru mici, infestată cu salmonella
O cantitate de 1.500 de kilograme de carne pentru mici a fost depistată ca fiind infestată cu salmonella, în județul Mureș. Bacteria a fost descoperită în urma analizelor de laborator, făcute chiar de unitatea de procesare.
Directorul DSVSA Mureș, dr. Kincses Sandor, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că o unitate de procesare a fabricat o cantitate de peste 1.500 de kilograme de carne pentru mici, produs care a fost apoi pus pe piață printr-o rețea de magazine.
La analize, a reieșit contaminarea cu salmonella. „Unitatea respectivă a trimis la un laborator privat din București probe. La analize, s-a descoperit la 2 din 5 eșantioane bacteria salmonella. Imediat, am fost notificați, au fost notificați și distribuitorul și rețeaua de magazine. La raft s-au mai găsit doar 20 de kilograme. Lotul respectiv nu mai era pe stoc. Carnea respectivă avea joi termen limită de consum“, a declarat Kincses Sandor. Acesta a precizat că până acum nu a fost semnalat niciun caz de îmbolnăvire. Totodată, a fost descoperită cantitatea de 1.200 de kilograme de materie primă, care dacă este contaminată va fi distrusă. Cititi mai multe pe www.mediafax.roCe mai trebuie să citeşti
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026