Alegerile europarlamentare: a fi sau a nu fi Juncker

Alegerile au fost urmate de cina de lucru de la Bruxelles convocată de Herman van Rompuy pentru desemnarea de către liderii europeni a unui candidat la șefia Comisiei Europene, cină care “a produs doar o notă de plată pentru contribuabilii europeni, adică exact ceea ce era de așteptat să producă”, continuă aceiași analiști, făcând aluzie la percepția de politicianism și pierdere de vreme degajată de astfel de negocieri.

În ciuda victoriei PPE în alegeri, care ar însemna propulsarea directă a lui Jean-Claude Juncker ca șef al CE, susținută până și de socialiștii din PE numai ca să se rezolve mai repede situația, atât premierul britanic David Cameron, cât și cancelarul german Angela Merkel s-au opus desemnării lui Juncker. Ținând cont că desemnarea trebuie făcută de majoritatea celor 28 de șefi de state și guverne, o decizie privind propunerea ce va fi înaintată PE spre aprobare de Consiliul European e de așteptat abia spre sfârșitul lui iunie.

Prelungirea negocierilor poate părea într-adevăr politicianism pur, din moment ce cetățenii așteaptă soluții pentru problemele care amenință unitatea UE și a căror intensitate s-a reflectat din plin în ascensiunea partidelor extremiste în PE: șomajul, austeritatea rezervată doar pentru anumite categorii sociale și incapacitatea de a mai înghiți noi valuri de imigranți. În realitate însă, opoziția față de Juncker ține de poziția lui favorabilă unei centralizări și mai accentuate la Bruxelles a puterii decizionale a UE și de fermitatea sa pro-austeritate – or, dacă electoratul european a trimis în PE partide eurofobe și anti-austeritate, acesta ar fi mesajul cel mai clar că pentru șefia CE e nevoie de alte idei decât cele ale lui Juncker.