Versiunea completă
Actualitate

Ajay Aggarwal, Liberty Steel Europe: România are un potențial enorm de a deveni principalul producător de hidrogen din Europa, iar Galațiul s-ar putea afla în centrul acestui program

Tranziția energetică plasează România în poziția de a deveni un jucător din ce în ce mai important pe harta Europei, iar Galațiul ar putea da startul unei strategii naționale pentru producția de hidrogen, a explicat Ajay Aggarwal, președintele Liberty Steel…

Alex Ciutacu · 4 aprilie 2023 · 4 min de citit

Tranziția energetică plasează România în poziția de a deveni un jucător din ce în ce mai important pe harta Europei, iar Galațiul ar putea da startul unei strategii naționale pentru producția de hidrogen, a explicat Ajay Aggarwal, președintele Liberty Steel Europe, în cadrul evenimentului „GALAȚI GREEN VALLEY – noul pol de investiții pentru viitor”.

„România are un potențial enorm de a deveni principalul producător de hidrogen din Europa, iar Galațiul s-ar putea afla în centrul acestui program. Ne dorim să fim parte integrantă a viitorului verde al Galațiului și al comunității locale, motiv pentru care investim atât de mult în decarbonizarea platformei noastre industrial și în susținerea orașului: de la sponsorizarea echipei de fotbal până la sprijinirea lucrărilor de pictură la biserica aflată pe terenul companiei”.

LIBERTY Galați este cel mai mare producător de oțel din România, cu aproximativ 7.000 de angajați și cu impact supra altor 35.000 de locuri de muncă din întreaga economie.

„Am anunțat deja un program ambițios GREENSTEEL, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, care va reduce intensitatea carbonului din producția de la Galați la aproximativ 0,3 tone pe tona de oțel produs. Acest lucru reprezintă în sine o reducere de peste 80%. Planul nostru mai cuprinde: două cuptoare de topire moderne, hibride și electrice; o instalație de reducere directă a fierului (DRI), care va utiliza inițial gazul natural înainte de a trece la hidrogenul verde – hidrogenul produs local dintr-un parc solar de 250 MW construit special în acest scop. Cu toate acestea, nu va fi suficient”.

Pentru a ajunge la mult doritul oțel verde, producția industrială are nevoie de hidrogen verde, care se bazează pe energie regenerabilă. Hidrogenul trebuie utilizat cât mai aproape de locul în care este produs, pentru un lanț cât mai eficient, iar Galațiul ar putea fi răspunsul pentru un astfel de lanț în cazul LIBERTY.

„Putem avea chiar aici, la Galați, toată energia regenerabilă de care avem nevoie pentru a produce hidrogen verde, pentru a produce fierul și oțelul verde pe care clienții și comunitățile noastre le solicită. Dar nu putem face totul de unii singuri – trebuie să fie un efort comun al guvernului, al investitorilor, al producătorilor și al clienților, care să colaboreze pentru a proteja planeta”.

Totuși, Ajay Aggarwal spune că Galațiul are nevoie de mai multe elemente pentru a deveni un „green valley”.

„1) Avem nevoie de un cadru politic stabil pentru a încuraja industria noastră să facă investițiile masive necesare pentru tranziția ecologică.

(2) Avem nevoie de un acces mai rapid și mai simplu la finanțare. Există o mare varietate de fonduri pentru care industria românească poate aplica – de la Fondul de modernizare la Fondul de Tranziție Justă, dar este esențial pentru companii, precum LIBERTY Galați, să poată accesa efectiv aceste fonduri în mod eficient.

(3) Guvernul, sprijinit de Uniunea Europeană, trebuie să asigure aprovizionarea cu energie verde, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care să fie abundentă, sigură și la prețuri accesibile și să ajute industria să abordeze eficient criza energetică”.

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului:

Ce mai trebuie să citeşti