Agenți ai poliției rutiere din Teleorman, anchetați pentru luare de mită
Direcția Generală Anticorupție a anunțat punerea în executare a unor mandate de percheziție într-o cauză ce vizează infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale.
“Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Teleorman și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au pus în executare 5 mandate de percheziție, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale”, notează un comunicat de presă emis de DGA.
“În fapt, în perioada iulie-noiembrie 2017, agenți de poliție rutieră din cadrul unei unități de poliție au pretins și primit sume de bani pentru a nu lua măsurile ce se impuneau față de conducători auto depistați că au încălcat legislația rutieră sau nu și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu cu ocazia constatării unor încălcări ale prevederilor privind circulația pe drumurile publice.
Trei dintre percheziții s-au desfășurat la birourile agenților de poliție iar două la autospeciale utilizate de aceștia.
În cauză cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se mai arată în document.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026