Africa solicită noi taxe globale pentru finanțarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climei
Liderii africani au propus miercuri noi taxe globale și reforme ale instituțiilor financiare internaționale pentru a contribui la finanțarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, într-o declarație care va sta la baza poziției lor de negociere la summitul COP28 din noiembrie.
Declarația de la Nairobi a încheiat cele trei zile ale Summitului african pe tema climei, potrivit Reuters. Dezbaterile au vizat, în special, modul de mobilizare a finanțării pentru adaptarea la condițiile meteorologice tot mai extreme, conservarea resurselor naturale și dezvoltarea energiei regenerabile.
În ciuda faptului că este una dintre cele mai afectate regiuni de schimbările climei, Africa primește doar aproximativ 12% din finanțarea anuală de aproape 300 de miliarde de dolari de care are nevoie pentru a face față schimbărilor.
Organizatorii summitului au pus accentul pe soluțiile bazate pe piață, cum ar fi creditele de carbon, iar la Nairobi au fost anunțate investiții de sute de milioane de dolari în acest sens.
În declarația finală există solicitarea ca marii poluatori și instituțiile financiare globale să aloce mai multe resurse pentru a ajuta țările sărace și pentru a le facilita împrumuturi la rate accesibile.
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026