AFI Palace Cotroceni Mega Fun ar putea aduce venituri anuale de 23 mil. euro
Cel mai recent deschis mall din Romania, AFI Palace Cotroceni Mega Fun, ar putea aduce in acest an venituri de aproximativ 100 de milioane de lei (23,65 milioane euro la cursul mediu din 2009) potrivit declaratiilor lui Reuven Havar, CEO AFI Europe Romania.
Declaratiile au fost facute in cadrul ultimei intalniri a managerului cu presa, inainte ca acesta sa paraseasca compania la finalul acestei luni. Reuven Havar a povestit ca, imediat dupa deschiderea AFI Palace Cotroceni Mega Fun, in toamna lui 2009, a avut o discutie cu superiorii sai si a ajuns la concluzia ca nu mai are de ce sa continue in cadrul companiei.
“Fara a desconsidera proiectul de la Laromet (n.red. dezvoltatorul ar putea incepe, in acest an, constructia unui centru comercial in zona de nord a Capitalei), acolo este vorba de 20.000 de metri patrati inchiriabili. AFI Palace are aproape 80.000.”
Managerul a precizat ca va ramane, cel mai probabil, in sectorul de profil, fiind in negocieri pentru preluarea conducerii operatiunilor unui investitor care are in plan proiecte si in Romania. “Dupa zece ani in care am facut dezvoltare, executand totusi indicatiile unor superiori, doresc sa am o alta putere decizionala”, a mai spus Havar, care, incepand din luna martie, nu va mai face parte din cadrul echipei dezvoltatorului.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026