Afaceri de la zero. Familia Pușcașu transformă lemnul, pielea și hârtia în accesorii într-un atelier din Iași, iar în această perioadă lucrează la obiecte care pot fi oferite ca mărțișoare
Denisa și Marcel Pușcașu căutau, în 2013, o modalitate de a pune în comun cunoștințele lor în domeniul artei, iar rezultatul acestei dorințe a căpătat numele Push Design, un atelier de creație din Iași, în care cei doi confecționează accesorii,…
Denisa și Marcel Pușcașu căutau, în 2013, o modalitate de a pune în comun cunoștințele lor în domeniul artei, iar rezultatul acestei dorințe a căpătat numele Push Design, un atelier de creație din Iași, în care cei doi confecționează accesorii, magneți de frigider, albume foto și multe alte obiecte în general de dimensiuni mici
Anul 2020 le-a adus Denisei și lui Marcel Pușcașu un profit de 11.000 de euro, dublu față de anul anterior, iar premisele sunt ca această tendință de dublare să continue și în 2021.
Denisa și Marcel Pușcașu căutau, în 2013, o modalitate de a pune în comun cunoștințele lor în domeniul artei, iar rezultatul acestei dorințe a căpătat numele Push Design, un atelier de creație din Iași, în care cei doi confecționează accesorii, magneți de frigider, albume foto și multe alte obiecte în general de dimensiuni mici. Toate produsele au la bază trei materiale care pot fi ușor reciclate – lemnul, pielea și hârtia. În această perioadă, cei doi lucrează la o serie de obiecte care pot fi oferite ca mărțișor. „Suntem în pregătire pentru un târg de mărțișor la care vom participa în Iași, în Palas Mall. Avem semne de carte, broșe care pot fi oferite cu această ocazie“, a spus Denisa Pușcașu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
La început, nu au investit nimic, pentru că primele produse au fost realizate cu materiale pe care le aveau deja la îndemână. Abia primii bani obținuți din vânzări au fost investiți mai departe pentru echiparea atelierului cu materiale, ustensile și echipamente noi.
„Eu sunt partea creativă din business, iar Denisa se ocupă de restul – promovare, contabilitate, consultanță. Am absolvit Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași și mereu am avut undeva latura artistică, iar o perioadă, înainte de Push Design, am lucrat într-un atelier de vitralii și mozaic“, povestește Marcel Pușcașu.
Și-au stabilit atelierul propriu de design, într-un spațiu care însă a devenit prea mic de-a lungul anilor, așa că acum cei doi antreprenori lucrează la un plan pentru a se muta într-unul mai mare. Rezultatele financiare pe care le-au obținut anul trecut îi încurajează și mai mult să facă acest pas, anul 2020 aducându-le un profit de 11.000 de euro, dublu față de anul anterior.
Premisele sunt ca această tendință de dublare să continue și în 2021.
Cel mai ieftin produs sub numele Push Design este semnul carte, al cărui preț nu depășește 10 lei, iar un tablou pictat manual, de dimensiuni generoase, ajunge la câteva mii de lei.
„Comenzile se pot plasa pe Facebook și în magazinul nostru online, la care încă mai lucrăm. În afară de online, avem, de șase ani, o colaborare cu Castelul Sturdza de la Miclăușeni (obiectiv turistic din județul Iași – n. red.), pentru care furnizăm o parte din suveniruri, iar clienții pot face cunoștință cu produsele noastre și la festivalurile din zona Moldovei“, mai spune Denisa Pușcașu.
Cel mai ieftin produs sub numele Push Design este semnul carte, al cărui preț nu depășește 10 lei, iar un tablou pictat manual, de dimensiuni generoase, ajunge la câteva mii de lei.
Magneții, suporturile de pahare, cerceii, pandantivele, brelocurile, jurnalele, albumele foto, cravatele, papioanele sau curelele sunt alte produse care completează portofoliul.
La opt de ani de la punerea primelor cărămizi la fundația Push Design, familia Pușcașu spune că nu are niciun regret.
„Am ales să facem ceea ce iubim, să învățăm din mers, să creștem și să experimentăm lucruri noi.“
Denisa și Marcel sunt atât antreprenorii, cât și singurii angajați ai Push Design, o afacere creativă, unde găsirea unor oameni talentați este dificilă. Ei continuă să lucreze în această formulă de opt ani și iau în calcul să-și alăture noi colegi doar odată ce activitatea va crește și mai mult.
ZF și Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026