Adriean Videanu, aflat sub control judiciar, s-a prezentat la Secția 12 Poliție
Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Secția 12 Poliție din Capitală, unde trebuie să meargă după ce a fost eliberat din arest și pus sub control judiciar, el spunând că nu vrea să facă declarații, pentru că justiția nu se face la televiziune, ci în fața procurorilor și în sala de ședință.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a ajuns la Secția 12 Poliție în jurul orei 10.30, la câteva ore după ce a fost lăsat să plece din Arestul Poliției Capitalei, în urma deciziei instanței supreme de cercetare a sa sub control judiciar, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este acuzat alături de fostul șef al DIICOT Alina Bica și de Dorin și Alin Cocoș.
Videanu va stabili cu polițiștii supraveghetori zilele în care se va prezenta la Poliție în cadrul măsurii controlului judiciar.
Instanța supremă a admis, vineri, contestația lui Adriean Videanu la decizia din 31 ianuarie prin care s-a dispus arestarea sa preventivă și a dispus eliberarea sa din arest și cercetarea sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu.
În același dosar, fosta șefă a DIICOT Alina Bica, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin și Alin Cocoș au rămas în arest, instanța supremă menținâd decizia din 31 ianuarie.
Pe durata controlului judiciar, respectiv din 6 februarie până la 6 aprilie inclusiv, Adriean Videanu are interdicție să părăsească țara fără încuviințarea procurorilor și să se apropie sau să comunice cu Alina Bica, Dorin Cocoș, Alin Cocoș și Ionuț Mihăilescu, precum și cu martorul Mihai Cristian Atănăsoaei.
De asemenea, Videanu este obligat să se prezinte la Poliție în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să meargă la procurori și în instanță ori de câte ori este chemat și să anunțe dacă își schimbă locuința.
Adriean Videanu este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanță dată ca procuror-șef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competență, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acțiuni ale lui Videanu, care fusese dispus de procurorul ce instrumenta dosarul Romgaz-Interagro, în care fostul ministru este cercetat.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026