Versiunea completă
Actualitate

Administratorul FP: România, o economie "promițătoare" pentru investitori

Statele mai puțin dezvoltate din estul Europei, printre care și România, dar și din Asia Centrală, încep să devină "promițătoare" pentru investitorii globali, potrivit administratorului Fondului Proprietatea, Mark Mobius.

Business Magazin · 14 septembrie 2009 · 1 min de citit

Mark Mobius, directorul general al companiei americane de investiții Franklin Templeton – administratorul Fondului Proprietatea – explică atractivitatea acestor țări prin prisma “profiturilor potențiale mai mari”, potrivit Bloomberg. Pe lista “piețelor emergente de mâine” se mai află Slovenia, Croația, Kazahstan și Ucraina. Mobius recomandă investitorilor să adopte “o viziune pozitivă pe termen lung” față de aceste active, având în vedere creșterea economică a țărilor în curs de dezvoltare, dar și avansul cheltuielilor de consum. Totodată, acumularea de rezerve valutare este un alt argument enumerat de reprezentantul companiei americane.

În România, Franklin Templeton va încasa anual un comision de 13 milioane euro pentru administrarea Fondului Proprietatea. Fondul, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari deposedați de bunuri în timpul regimului comunist, urmează să fie listat la bursă anul viitor.

Mai multe stiri pe

www.gandul.info

Ce mai trebuie să citeşti