Administrația Trump va reduce cu 90% numărul contractele de ajutor extern USAID
Administrația Trump va renunța la mai mult de 90% dintre contractele de ajutor extern ale Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională. Este vorba despre suma de 60 de miliarde de dolari care reprezintă asistența totală a SUA în întreaga lume.
Administrația Trump și-a prezentat planurile într-un memoriu intern obținut de Associated Press. Curtea Supremă a intervenit în acest caz miercuri seara și a blocat temporar o ordonanță judecătorească care cere administrației să elibereze miliarde de dolari în ajutor extern până la miezul nopții.
Documentul oferă o idee despre amploarea retragerii administrației din programul USAID. Timp de decenii americanii au oferit ajutor extern susținând că interesele SUA sunt promovate prin stabilizarea altor țări și economii și prin construirea de alianțe.
Noua administrație americană planifică mai multe schimbări în modul în care USAID și Departamentul de Stat furnizează asistență străină, „pentru a folosi cu înțelepciune dolarii contribuabililor și pentru a promova interesele americane”.
Înghețarea finanțării a oprit mii de programe și a dus la concedieri numeroase.
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026
-
Un teatru renăscut din materiale recuperatePanorama · 8 noiembrie 2026