Adăpostul unei lumi încă necunoscute: Peștera Hoților din Banat
Vizitarea Grotei Haiducilor (cunoscută și sub numele Peștera Hoților) e o evadare din lumea urbană.
La capătul scărilor, te așteaptă intrarea principală care te invită într-o experiență labirintică. Imediat ce pătrunzi în întuneric, gândul îți fuge la omul din peșteră. După descifrarea semnelor de pe pereții săi, descoperi o altă despicătură în munte. Dincolo de ea, măreția verdelui și a sălbăticiei.
Te întorci înapoi să mai cauți. Te afli în locul în care cândva, hoții din perioada romană își ascundeau aici comorile. E clar, mulți i-au trecut „pragul” dacă a fost locuită încă din Paleoliticul mijlociu.
Ce mistere mai ascunde oare acest adăpost în stâncă?
Știai că:
Grota Haiducilor a fost descoperită în timpul imperiului austro-ungar și a fost explorată de marele speolog Emil Racoviță.
această peșteră are o lungime de 143 metri și este foarte des vizitată de turiști.
în timp, a colecționat foarte multe semnături, astfel încât cea mai veche iscălitură de pe pereții datează din anul 1820?
Fauna din această peșteră este unică în Europa și se mai găsește doar în America latină.
în acest loc s-au făcut numeroase cercetări arheologice, mai ales în perioada comunismului?Printre comorile găsite amintim de vasele și monedele romane care au o mare valoare istorică.
Unde o găsești ?
În apropierea Hotelului Roman din orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, pe drumul DJ608D;
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026