Acțiunile UiPath, raliu de 16% pe bursă după ce compania a raportat o creștere de 50% a veniturilor recurente anualizate
UiPath (simbol bursier PATH), cel mai valoros startup de IT pornit din România, a înregistrat ieri un plus de 16,7% pe bursa din New York , după ce compania a raportat o creștere a veniturilor recurente anualizate (ARR) de 50%…
UiPath (simbol bursier PATH), cel mai valoros startup de IT pornit din România, a înregistrat ieri un plus de 16,7% pe bursa din New York , după ce compania a raportat o creștere a veniturilor recurente anualizate (ARR) de 50% la 977,1 milioane de dolari, conform SeekingAlpha.
ARR net a ajuns, între timp, la 51,8 milioane de dolari, iar rata netă de retenție a dolarului a urcat cu 138%. Veniturile companiei au atins 245,1 milioane de dolari, plus 32% în februarie-aprilie, adică T1/2022 pe baza calendarului de raportări din Statele Unite.
Potrivit standardelor americane GAAP (generally accepted accounting principles) marja brută a fost de 82%, marja brută non-GAAP fiind de 85%.
Cash-ul, echivalentul de cash și titlurile tranzacționabile au ajuns la 1,8 miliarde de dolari pe 30 aprilie 2022. Totodată, profitul net per acțiune (EPS) non-GAAP a fost de minus 0,03 dolari, peste așteptările analiștilor.
Societatea estimează venituri cuprinse între 229 de milioane de dolari și 231 de milioane în T2/2022, în contextul în care media prognozelor se situa în jurul sumei de 229,5 milioane de dolari.
În prezent, părerile privind acțiunile PATH sunt împărțite, existând analiști care recomandă compania investitorilor pe fondul scăderilor din ultima perioadă, cât și participanți la piață care mai degrabă ar evita firma de IT.
La ora publicării știrii, acțiunile PATH urcau în premarket cu 1,3%. Dinamica de la IPO-ul realizat în aprilie anul trecut este de minus 73%. Capitalizarea societății depășește 10 miliarde de dolari.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026