Acțiunile Apple au depășit pentru prima dată pragul de 700 de dolari pe bursă
Acțiunile Apple au depășit pentru prima dată pragul de 700 de dolari pe bursa de la New York, stabilind un nou record datorită volumului precomenzilor pentru iPhone 5, care se anunță deja a fi cel mai bine vândut model al companiei, cu peste două milioane de comenzi într-o singură zi.
Apple a atins luni pe bursă un maximum de 701,79 dolari pe acțiune și a închis la 699,78 dolari, afișând un avans de 73% pe ansamblul acestui an, potrivit Bloomberg.
IPhone 5 a fost precomandat în două milioane de unități în prima zi de la debutul pe piață, dublând recordul stabilit de modelul anterior, a anunțat Apple.
De la lansarea iPhone în 2007, smartphone-urile au devenit principala sursă de venituri și profit a Apple. Telefoanele generează aproximativ două treimi din profitul companiei.
Semnalele care indică cererea solidă pentru noul model au generat optimism în rândul investitorilor că Apple va menține ritmul de creștere din ultimii ani și va rezista asaltului tot mai violent al concurenților, precum Samsung Electronics și Google.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026