Acționarii Transelectrica au aprobat noii membri provizorii din Consiliul de Supraveghere al companiei
Acționarii Transelectrica, companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, au aprobat în adunarea generală desfășurată astăzi prelungirea a patru mandate de membru provizoriu în cadrul Consiliului de Supraveghere, cu mandat din 30 septembrie, și numirea altor trei membrii noi.
Astfel. Consiliul de Supraveghere va fi format din Mihaela Virginia Toader, Mihaela Constantinovici , Mircea Gheorghe Dumitru Coșea și Florin-Radu Ciocănelea, cărora li se adaugă Petru Tărniceru și Ionică Bădilă.
Numirea vine după scandalul apărut în această săptămână pe tema studiilor fostului șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, revocat ulterior din funcții.
Consiliul de Supraveghere al operatorului național al rețelei de transport al energiei electrice s-a reunit joi dimineață după ce Edupedu.ro a dezvăluit că Marius Carașol și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București, instituție care a transmis faptul că directorul companiei „a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile“.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026