Versiunea completă
Actualitate

ACCIDENT rutier în Franța: Anchetatorii încep identificarea celor 43 de victime

Ancheta cu privire la teribila coliziune dintre un camion și un autocar - soldată cu 43 de morți - la Puisseguin (Gironde), a intrat în faza activă sâmbătă dimineața, anchetatorii începând identificarea victimelor - identică celei în cazul accidentelor de avion, relatează AFP online.

Business Magazin · 24 octombrie 2015 · 2 min de citit

Anchetatorii urmează, de asemenea, să procedeze la examinarea “crono-tahografului” camionului, un fel de “cutie neagră” care înregistrează parametri ai vehiculului ca viteza și timpul parcursului.

Găsit la bordul camionului, el se află totuși într-o “stare foarte, foarte degradată”, a declarat pentru AFP colonelul Ghislain Réty, comandantul Jandarmeriei din Gironde. “Este prea devreme să spunem dacă va fi exploatat”, a precizat el.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, membri ai Unități specializate în identificare (IRCGN) au procedat la instalarea “materialului pe care-l folosesc sub corturi, constând în mese pentru autopsie”, a adăugat Réty.

“Vor începe să lucreze din zori, corp cu corp, foarte metodic”, acordând o atenție specială probelor “dentare” și “ADN”, a precizat colonelul.

Jandarmii de la IRCGN – laboratorul de ultimă generație al jandarmeriei -, lucrează “ca în cadrul accidentelor de avion”. Unii membri ai echipei științifice au lucrat în urmau prăbușirii unui avion Germanwings în Alpii francezi, pe 24 martie, și a accidentului în care a fost implicat un avion Air Algérie în Mali, în iulie 2014, cazuri în care avioanele s-au dezintegrat total.

“Miza este, de asemenea, să se stabilească numărul de persoane care se aflau la bordul autocarului”, a declarat jandarmul, amintind că anchetatorii nu dispun în continuare de “lista oficială”. “Singura listă se afla în autobuz și a ars”, a precizat el. O îndoială continuă să existe cu privire la numărul de pasageri – 41 sau 42 – care a pierit în autocar.

În total, identificarea oficială a victimelor ar putea să ia până la “trei săptămâni”, a subliniat vineri un reprezentant IRCGN.

În paralel, “experți în automobile” vor proceda la examinarea “resturilor vehiculelor” și vor “studia diversele urme de frânare”, pentru a stabili circumstanțele accidentului, a anunțat colonelul Réty.

Concomitent, “experți în pirotehnie” vor analiza circumstanțele incendiului care a cuprins cele două vehicule – un autocar și un camion de transport de lemn care circula gol – ce a surprins prin rapiditatea cu care a izbucnit după coliziune.

Accidentul rutier – cel mai sângeros din ultimii 33 de ani din Franța – s-a soldat cu 43 de morți și patru răniți grav, vineri, la Puisseguin, în apropiere de Libourne (Gironde), majoritatea persoane în vârstă, dar și un copil, care au murit arse.

Ce mai trebuie să citeşti