A murit UMBERTO ECO
Scriitorul, filosoful și lingvistul italian Umberto Eco a murit. Decesul la 84 de ani al celui care a marcat cultura contemporană a fost confirmat de familia sa, potrivit La Repubblica.
Umberto Eco a murit vineri seară, la ora 22.30, la locuința sa și, conform La Repubblica, acesta suferea de cancer.
“Doliu pentru cultură, ne-a părăsit Umberto Eco; suntem profund îndurerați”, a reacționat Editura Bompiani, conform TGcom24.it.
“Doliu imens pentru dispariția lui Umberto Eco”, a reacționat premierul Italiei, Matteo Renzi.
“Umberto Eco este un exemplu extraordinar de intelectual european, îmbinând în mod unic inteligența trecutului cu o capacitate inepuizabilă de anticipare a viitorului”, a adăugat șeful Guvernului de la Roma.
Filosoful Umberto Eco, supranumit “părintele semioticii interpretative”, profesor emerit al Universității din Bolonia și fondator al Departamentului de comunicare al Universității din San Marino, a decedat joi seara, în locuința sa din Alessandria, a anunțat familia sa, potrivit ziarului La Repubblica. Umberto Eco suferea de câțiva ani de cancer.
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
„Am înnebunit la cap!” Stadioane avem în plan. Energie ieftină, nu și asta pune sub semnul întrebării viitorul industriei românești. Cum o salvăm ? VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026