Versiunea completă
Actualitate

A murit președintele Parlamentului European. Italianul David Sassoli avea 65 de ani

Președintele Parlamentul European, David Sassoli, a încetat din viață marți, la ora 1.15, la vârsta de 65 de ani. Sassoli a murit la spitalul din orașul italian Aviano, conform informațiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo. Luni,…

Daniel · 11 ianuarie 2022 · 1 min de citit

Președintele Parlamentul European, David Sassoli, a încetat din viață marți, la ora 1.15, la vârsta de 65 de ani.

Sassoli a murit la spitalul din orașul italian Aviano, conform informațiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicații grave ca urmare a unei disfuncții a sistemului imunitar”.

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul și data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicații „grave” și a anulat toate activitățile oficiale, anunța luni Biroul acestuia, citat de site-ul Politico.eu.

„Această spitalizare a fost necesară din cauza unei complicații grave, generată de o disfuncție a sistemului imunitar. Drept rezultat, toate activitățile oficiale ale președintelui Parlamentului European au fost anulate”, a comunicat Biroul acestuia.

În septembrie 2021, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie. Timp de două luni, David Sassoli nu și-a pot îndeplini atribuțiile.

Ce mai trebuie să citeşti