70 de ani de la instalarea Partidului Comunist în China
Ceremonia de aniversare a celor 70 de ani de guvernare a Partidului Comunist în China a avut loc săptămâna trecută la Beijing.
În cadrul festivității, la care au participat oficiali ai statului și ai forțelor armate chineze, elementul central a fost parada prin intermediul căreia autoritățile chineze au expus, în premieră pentru unele tehnologii, potențialul militar și rezultatele dezvoltării economice a Chinei. Regimul politic din China este unul socialist, în vreme ce regimul economic tinde spre capitalism, unul marcat însă de intervenții repetate ale statului în mediul privat și influențat de numărul mare de companii deținute, parțial sau integral, de guvern.
Ce mai trebuie să citeşti
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026