5 lecții de business de la o tânără antreprenoare care a pornit o afacere de succes de la zero
În 2009, Natasha Case era studentă la arhitectură și avea un interes aparte față de înghețată. Alături de partenera său Freya Estreller, care avea să devină și cofondator al afacerii, tânăra a decis să convertească un vechi camion de poștă…
În 2009, Natasha Case era studentă la arhitectură și avea un interes aparte față de înghețată. Alături de partenera său Freya Estreller, care avea să devină și cofondator al afacerii, tânăra a decis să convertească un vechi camion de poștă într-un stand portabil de înghețată și să plece la un festival de muzică din Los Angeles.
Înghețata celor doi a avut un mare succes; prin urmare, Case și Estreller au decis să pună bazele Coolhaus, brand de înghețată care astăzi alimentează peste 7.500 de magazine din Statele Unite.
Natasha Case a decis să împărtășească și celorlalți cele mai importante cinci lecții de business pe care le-a primit, scriu cei de la Business Insider.
1. Fă lucruri pe care în mod normal nu le-ai face
Atunci când au început afacerea, cei doi făceau majoritatea lucrurilor – curățau camionul și se rugau de prieteni să îi ajute. “E important să îți sufleci mânecile și să rezolvi chiar tu problemele de la început”, spune antreprenoarea.
2. Alege-ți partenerii corecți
Succesul unui business e strâns legat de modul în care fondatorii aleg oamenii din jur. E important să construiești o echipă care să te motiveze și să te inspire zi de zi.
3. Fii conștient de faptul că viața ta va fi lipsită de echilibru
“În primii ani ai afacerii, îmi devotam tot timpul activităților de business”, spune Case, care recunoaște că a avut norocul de a avea partenerul de viață drept cofondator.
4. Durează ani de zile să descoperi ce fel de lider ești
Ca antreprenor, ideea de a fi imaginea unui produs poate fi terifiantă. Ca lider, descoperirea stilului de management potrivit poate dura ani.
5. Obstacolele sunt inevitabile
“Principalul lucru pe care l-am învățat este că obstacole vor exista mereu, indiferent cât de bine crezi că ai plănuit totul”, a declarat Natasha Case celor de la Business Insider. “Îmbrățișând provocările vei afla cât de capabil ești de fapt.”
Sursă foto: Coolhaus
-
Salt Bank, banca digitală a grupului Banca Transilvania, a devenit participant direct la Bursa de Valori București. Robert Anghel, CEO: „Miza pe care o avem este să atragem noi investitorii în ecosistem”Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Cât a vândut un magazin online într-un weekend de Black Friday? Profit Way raportează o medie de 5.000 de euro pe magazin și vânzări cu 20% mai mari decât anul trecutActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Grupul Vodafone a adus și în România serviciul de securitate cibernetică administrată pentru IMM-uri, la doi ani după ce a deschis pe plan local un centru de operațiuni cyber pentru Europa. Primele sinergii din preluarea Telekom România Mobile: peste 485.000 de clienți migrați. Traficul de date, plus 30%Actualitate · 11 noiembrie 2026