12 noi stațiuni turistice apar în România
Autoritatea Națională pentru Turism va autoriza, în baza unui ordin al președintelui ANT, 12 noi stațiuni turistice, se arată într-un comunicat al instituției. După ce au fost analizate documentațiile prezentate de UAT-uri (unitate administrativ teritorială), dar și după vizitele în…
Autoritatea Națională pentru Turism va autoriza, în baza unui ordin al președintelui ANT, 12 noi stațiuni turistice, se arată într-un comunicat al instituției.
După ce au fost analizate documentațiile prezentate de UAT-uri (unitate administrativ teritorială), dar și după vizitele în teren, vor primi statut de stațiune turistică comuna Sucevița (jud. Suceava), comuna Pojorâta, (Suceava), Băile Banffy—Toplița(Harghita), Borsec(Harghita), Negrești-Oaș, (Satu Mare), Băile Ocna Dej, (jud. Cluj), comuna Sângiorgiu de Murș (jud. Mureș), localitatea Colibița (jud. Bistrița Năsăud), Moinești (jud. Bacău), comuna Baia de Fier (jud. Gorj), comuna Boghiș, (jud. Sălaj), comuna Moisei (jud. Maramureș).
Atestarea stațiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localități, posibilitatea de accesare a fondurilor europene — Axa 7—Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului/Prioritatea de investiții 7.1.-Sprijinirea unei creșteri favorabile a ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endrogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industrial aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.
Autoritatea Națională pentru Turism are în vedere și realizarea, în viitor, a unei identități urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare/modernizare, dar și specific local), urmărirea realizării de legături și conexiuni, racorduri la drumurile naționale și europene, precum și încurajarea creării de conexiuni și cooperări cu alte localități similare, prin realizarea unor serii de evenimente, în comun.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026