100 TINERI MANAGERI DE TOP - Gabriela Mladin, Microsoft
Este parte din boardul Microsoft, iar echipa de zece oameni pe care o coordonează este responsabilă de dezvoltarea businessului cu parteneri hardware (OEM) și parteneri din retail pentru ca oferta companiei să fie prezentată în modul cel mai prietenos clienților utilizatori finali.
A intrat în echipa Microsoft cu aproape doi ani în urmă pentru a conduce businessul de software preinstalat pe echipamente hardware. Decizia de a accepta această poziție “a fost ușor de luat, dată fiind cunoașterea aprofundată a pieței de distribuție și re-vânzare IT din România și experiența de lucru anterioară”.
După primul an a devenit directorul grupului consumers channels group, responsabil pentru segmentul utilizatorilor finali, un grup format în 2011 la nivelul Microsoft pentru “a crea experiențe inovatoare pentru consumatori și noi oportunități de business pentru partenerii hardware, din retail, operatori de telefonie mobilă și distribuitori”. Echipa pe care o conduce este formată azi din 10 angajați și include mai multe discipline – de la vânzări la managementul relației cu partenerii, de la marketing până la management de produs. Veniturile Microsoft în România sunt relativ echilibrate între segmentele consumatorilor finali, companiilor comerciale și sectorului public. “Segmentul de business de care sunt responsabilă va avea o creștere de circa 20% în anul fiscal curent (iulie 2011 – iunie 2012).” Cel mai dificil moment din cariera sa a fost când compania pentru care lucra atunci a decis, la nivel global, dizolvarea departamentului pe care îl conducea; echipa trebuia împăr-țită în alte departamente. A decis atunci ca, pe termen scurt, să rămână alături de unul dintre departamente, dar a fost și momentul “în care am hotărât să evaluez și alte oportunități profesionale”. A fost tentată de antreprenoriat, însă a considerat că oportunitățile de dezvoltare a carierei, într-o companie ca Microsoft, “sunt aproape imposibil de egalat într-un business propriu în această perioadă”. Are însă convingerea că, pe termen lung, “experiența de business și de lucru cu oamenii, pe care am dobândit-o până acum și pe care o voi obține în continuare, va contribui decisiv la decizia mea de a face acest pas în viitor”.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a șaptea ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026