100 cei mai admirați CEO din România: Locul 38 - Alexandru Stânean, CEO, TeraPlast
Povestește că intrat în domeniul materialelor de construcții în 2007, „dintr-o pură întâmplare”, iar că astăzi este un susținător fervent al afacerilor cu capital românesc și al creșterii economice sustenabile. Compania pe care o conduce s-a extins, din 2017, în…
Povestește că intrat în domeniul materialelor de construcții în 2007, „dintr-o pură întâmplare”, iar că astăzi este un susținător fervent al afacerilor cu capital românesc și al creșterii economice sustenabile. Compania pe care o conduce s-a extins, din 2017, în Serbia, Republica Moldova, Ungaria și Croația, 40% din business provenind din activitatea din străinătate.
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast a raportat venituri consolidate de 552 milioane lei în primul semestru din 2025, în creștere cu 29% față de aceeași perioadă din 2024, susținute de avansul volumelor (Ă18% YoY) în segmentele instalații și ambalaje, de extinderea internațională și de aportul noilor achiziții (Wolfgang Freiler Group, Optiplast și Aquatica Experience Group).
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026